Identificarea nevoilor de formare

Studiul Punctul de vedere al managerilor din sistemului sanitar asupra situaţiei forţei de muncă 2009

Este unul din cele 5 studii efectuate în parteneriat în ultimii 4 ani de Federaţia “Solidaritatea Sanitară” din România şi Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi, a indicat următoarea situaţie: 11,4% din unităţile sanitare au un deficit sever de personal, iar 54% unul mediu; 60% dintre managerii unităţilor sanitare declară ca au salariaţi care au plecat la muncă în străinătate în ultimii doi ani.

Managerii care au răspuns la întrebările adresate în cadrul cercetării au indicat ca plecaţi la muncă în străinătate în perioada 2007-2008 un total de 660 asistenţi medicali şi 110 medici. Având în vedere faptul că au răspuns 55% din managerii din sistemul sanitar public, pentru întreaga ţară estimarea ar fi în acest caz de 1200 asistenţi medicali şi 200 medici plecaţi la muncă în străinătate în ultimii doi ani.  Au fost raportate şi câteva situaţii dramatice; spre exemplu: un spital din Maramureş are 56 de asistenţi medicali plecaţi. Principalul motiv al plecării îl constituie dorinţa unor câştiguri mai mari urmat îndeaproape de  condiţiile de muncă necorespunzătoare şi volumul mare de muncă.

In ceea ce priveşte efectele migraţiei acestea trebuie analizate în contextul unei intervenţii conjugate a doi factori generali asupra forţei de muncă din sistemul sanitar: scăderea populaţiei, ce are ca efect diminuarea potenţialului de recrutare, şi îmbătrânirea populaţiei, ce are ca efecte creşterea necesarului de servicii, deci creşterea nevoii de personal, şi scăderea posibilităţilor de recrutare a personalului. De asemenea ,45% dintre manageri apreciază că există un deficit de pregătire a personalului, având în vedere în acest sens diferite categorii de personal, în special asistenţii medicali. Absenţa formării profesionale continue (dublată de limitarea traseului profesional) conduce în mod semnificativ la demotivarea personalului, la plafonare şi uneori chiar la indiferenţă. Managerii au reclamat şi gradul înalt de formalism în ceea ce priveşte Educaţia Medical Continuă, aceasta asigurând doar într-o mică măsură formarea corespunzătoare a personalului medical.

Formarea profesională

Situaţia existentă

45% dintre manageri apreciază că există un deficit de pregătire a personalului, având în vedere în acest sens diferite categorii de personal, în special asistenţii medicali. Prin deficit de pregătire trebuie să înţelegem un deficit în ceea ce priveşte pregătirea continuă, un deficit de specialişti sau un deficit de pregătire iniţială ce vizează în special absolvenţii şcolilor postliceale. Deficit foarte mare în ceea ce priveşte cunoaşterea limbilor străine de către personalul medical; acesta are drept consecinţă o limitare a accesului la informaţiile publice în domeniul sanitar de la nivel UE.

Deficitul de pregătire constatat „la angajare” se referă la un deficit de pregătire a absolvenţilor, şcolile sanitare postliceale fiind cel mai des indicate ca vinovate de acest deficit, fie sub forma unui deficit de activitate practică, fie ca deficit teoretic şi practic. Deficitul de pregătire constatat prin „activitatea la locul de muncă” are în vedere în cea mai mare parte deficitele existente în formarea profesională continuă, deficite datorate în special absenţei fondurilor necesare pentru asigurarea cursurilor de formare profesională la care angajatorul este obligat.

Absenţa formării profesionale continue (dublată de limitarea traseului profesional) conduce în mod semnificativ la demotivarea personalului, la plafonare şi uneori chiar la indiferenţă. Managerii reclamă şi gradul înalt de formalism în ceea ce priveşte Educaţia Medicală Continuă, aceasta asigurând doar într-o mică măsură formarea corespunzătoare a personalului medical.

Într-o măsură semnificativă managerii au indicat deficitul de pregătire al asistenţilor medicali nou angajaţi, care abia vin de pe băncile şcolii; ceea ce nu înseamnă că medicii proaspeţi absolvenţi de facultăţi ar fi indicaţi ca fiind mai buni, despre aceştia neavând indicaţii. Unul din motive l-ar putea constitui şi un fel de „solidaritate de breaslă”, având în vedere că marea majoritate a managerilor sunt medici. Din această perspectivă trebuie să reţinem deficitul de pregătire al asistenţilor medicali proaspeţi absolvenţi, pentru nivelul de pregătire al medicilor proaspeţi absolvenţi fiind necesară şi un alt tip de cercetare.

Deficitul de personal conduce la mărirea volumului de muncă, având drept consecinţă suprasolicitarea fizică şi intelectuală a personalului, în relaţia cu pacienţii aceasta conducând la scăderea calităţii serviciilor medicale acordate. Unităţile reclamă lipsa personalului medical şi datorită indicatorilor la nivel naţional care impun ca maxim 70% din totalul cheltuielilor să-l reprezinte cheltuielile cu personalul. Deficitul de materiale sanitare şi medicamente acţionează şi el ca factor ce determină scăderea calităţii serviciilor medical acordate, scăderea motivaţiei personalului şi creştere tendinţei de a pleca din sistem.

Deficitul de pregătire, acolo unde apare, trebuie interpretat atât ca deficit de pregătire a angajaţilor cât şi ca lipsă de personal pentru anumite specializări, medici şi asistenţi.

2. Măsurile necesare

În ceea ce priveşte soluţiile propuse pentru remedierea deficitului de pregătire pe primul loc se situează „îmbunătăţirea sistemului de Educaţie Medicală Continuă”, care cumulează opţiunile a 19% dintre respondenţi, „creşterea ponderii pregătirii practice a absolvenţilor” (8%) care, împreună cu „şcolarizarea pe specialităţi” (4%), are în vedere remedierea deficitului de pregătire a absolvenţilor; 7% dintre manageri solicită finanţarea formării profesionale continue ca măsură de remediere a deficitului de pregătire.

Formarea profesională continuă a personalului medical este categoric reclamată ca o problemă importantă a sistemului sanitar de către mulţi manageri din sistem, îmbunătăţirea ei fiind indicată atât la măsurile generale de management resurse umane propuse cât şi la soluţiile pentru limitarea numărului de persoane care părăseşte sistemul. Se remarcă şi existenţa unui deficit de comunicare a personalului cu pacienţii şi între colegi, pentru remedierea căruia managerii au sugerat organizarea unor cursuri de comunicare. Managerii consideră că principala măsură pentru remedierea deficitelor de pregătire ar trebui să fie organizarea cursurilor de formare profesională cu finanţare de la bugetul de stat sau prin programe specifice. Din cauza lipsei fondurilor suficiente unităţile nu pot asigura nici măcar formarea profesională la care sunt obligaţi prin lege.

Există numeroase cazuri în care managerii solicită finanţare pentru formarea profesională. Se impun două observaţii: 1. Există deja posibilitatea finanţării formării continui pentru personalul medical pe fondurile structurale (vezi POS-DRU). 2. Este necesară solicitarea creării unei linii de finanţare la nivelul UE special în acest scop, care să includă şi proceduri.

În ceea ce priveşte deficitul de pregătire la nivelul asistenţilor medicali într-o măsură semnificativă cei care au indicat acest deficit au indicat drept măsură de remediere a situaţiei crearea unor forme de pregătire superioară de scurtă durată (ceea ce ar însemna echivalarea, prin intermediul acestor cursuri de 1-2 ani, studiilor de postliceală cu cele de pregătire nivel licenţă).

Numeroşi manageri au solicitat finanţarea prin intermediul unor programe a pregătirii profesionale a personalului medical, aceasta putând fi considerată o investiţie strategică. Cursurile de pregătire profesională să fie gratuite şi absolvirea lor să fie luată în considerare în cadrul evoluţiei carierei medicale. Este necesară, de asemenea, introducerea evaluării cu 3 dimensiuni: autoevaluare (a se vedea modelul de autoevaluare în universităţi) evaluarea şefului ierarhic superior, evaluare resurse umane.