Federatia Solidaritatea Sanitara din Romania
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România este o federaţia sindicală din sectorul sanitar, membră a Centralei Naţionale Sindicale din Sănătate şi Asistenţă Socială „SAN.ASIST”, afiliată la nivel naţional Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” şi la nivel european la EUROFEDOP, având o bogată experienţă în activităţile specifice acestui sector.
Federaţia are afiliate organizaţii sindicale din sectorul sanitar din peste jumătate din judeţele ţării desfăşurându-şi activităţile atât la nivel naţional cât şi la nivel regional.
De-a lungul celor 7 ani de existenţă s-a făcut remarcată în special prin următoarele acţiuni:
- prezentarea unor propuneri legislative şi participarea la dezbaterea proiectelor de legi specifice domeniul sanitar;
- intervenţii publice atât în interesul salariaţilor din sectorul sanitar cât şi al beneficiarilor serviciilor prestate de unităţile sanitare;
- reprezentaţii federaţiei au participat în mod activ la negocierea contractelor colective la nivel de ramură sanitară, implicându-se de asemenea şi la negocierea contractelor colective la nivel de unitate;
Din 2006 federaţia a desfăşurat numeroase proiecte de cercetare sociologică, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Ministerul Sănătăţii şi EUROFEDOP, privind calitatea vieţii profesionale a personalului din sănătate şi privind punctul de vedere al managerilor din sistemul sanitare asupra situaţiei acestui sistem.
Federaţia este de asemenea implicată în calitate de promotor sau de partener în mai multe proiecte strategice aflate în evaluare.
Experienţa relevantă a solicitantului pentru domeniul proiectului*:
Solicitantul a desfăşurat anterior următoarele proiecte finanţate (sau co-finanţate) din fonduri europene, prin intermediul EUROFEDOP şi EZA în cadrul proiectului Viitorul serviciilor sociale de interes general in Europa; studiu de caz serviciile de sanatate, linia bugetară Dialogul social în U.E.:
- Proiectul de cercetare Calitatea vieţii profesionale a personalului medical şi tendinţa de migrare 2006, desfăşurat în parteneriat cu sindicatele afiliate la federaţie şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi. Proiectul a avut ca subiecţi un eşantion format din 802 salariaţi din sectorul sanitar, din toate categoriile profesionale, cărora le-a fost aplicat un chestionar cu auto-completare; durata de desfăşurare a cercetărilor de teren fiind de 4 luni. Bugetul total al proiectului a fost de 15.000 euro, alcătuit prin contribuţia mixtă a partenerilor in proiect, contribuţia cea mai importantă (10.000 euro) fiind asigurată de EUROFEDOP in cadrul liniei de finanţare amintite anterior. Proiectul s-a încheiat cu studiul cu acelaşi nume care a fost diseminat către mass-media, fiind bine primit, fiind preluat de televiziunile şi ziarele naţionale. De asemenea, studiul a fost publicat, în varianta în limba engleză, în Analele Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, Fasc. XX, Sociologie, nr. 1, pp. 77-119.
- Cercetarea Calitatea vieţii profesionale a personalului medical şi tendinţa de migrare2007 (în continuarea cercetării anterior amintite), desfăşurat în colaborare cu sindicatele afiliate la federaţie (unul dintre ele partener şi în acest proiect) şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi. Proiectul a avut ca subiecţi un eşantion format din 600 salariaţi din sectorul sanitar, din toate categoriile profesionale, cărora le-a fost aplicat un chestionar cu auto-completare; durata de desfăşurare a cercetărilor de teren fiind de 3 luni. Bugetul total al proiectului a fost de 13.000 euro, alcătuit prin contribuţia mixtă a partenerilor in proiect, contribuţia cea mai importantă (10.000 euro) fiind asigurată de EUROFEDOP in cadrul liniei de finanţare amintite anterior. Proiectul s-a încheiat cu studiul cu acelaşi nume care a fost diseminat către instituţiile implicate în managementul sanitar şi către mass-media, fiind bine primit de televiziunile şi ziarele naţionale, datele oferite fiind subiectul a numeroase articole si buletine de ştiri. De asemenea, studiul a fost publicat, în varianta în limba engleză, în Analele Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, Fasc. XX, Sociologie, nr. 2, pp. 167-199.
- Proiectul de cercetare Consecinţe ale migraţiei personalului medical din România. Punctul de vedere al managerilor din sistemul sanitar desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi. Proiectul a avut ca subiecţi toţi managerii din sistemul sanitar cărora le-a fost aplicat un chestionar cu auto-completare; durata de desfăşurare a cercetărilor de teren fiind de 2 luni. Bugetul total al proiectului a fost de 7.000 euro, alcătuit prin contribuţia mixtă a partenerilor in proiect, contribuţia cea mai importantă (5.000 euro) fiind asigurată de EUROFEDOP in cadrul liniei de finanţare amintite anterior. Proiectul s-a încheiat cu studiul cu acelaşi nume care a fost transmis tuturor instituţiilor abilitate şi către mass-media, fiind preluat de televiziunile şi ziarele naţionale. De asemenea, studiul a fost publicat, în varianta în limba engleză, în Analele Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, Fasc. XX, Sociologie, nr. 2, pp. 217-228.
Rezultatele celor trei cercetări au fost prezentate decidenţilor la nivel naţional în domeniul sănătăţii, ele fundamentând politici în domeniul sanitar, cea mai evidentă măsură fiind acordarea primei de stabilitate pentru personalul din sectorul sanitar. Studiile publicate au beneficiat atât de o bună audienţă naţională cât şi de una internaţională, fiind preluate de câteva ziare şi posturi de radio sau televiziune (BBC constituind un exemplu). De asemenea, rezultatele cercetărilor au fost prezentate la diverse întâlniri cu factori de decizie din domeniul sanitar din UE; spre exemplu, primele două cercetări au fost prezentate în cadrul seminarului internaţional Services and Health for Sale?, organizat de EUROFEDOP în Malta, 25-27.X.2007 la care au participat
- Proiectul Dialogul social în sistemele de sănătate din Europa care a avut drept scop facilitarea schimbului de experienţă între, pe de o parte, federaţiile sindicale din sectorul sanitar din Olanda, Belgia şi Marea Britanie, iar de partea cealaltă sindicatele membre ale Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România. Activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect au constat într-un schimb de bune practici între cele două părţi (schimb de informaţii, proceduri, soluţii), participarea unor reprezentanţi din partea federaţiei la câteva seminarii organizate pe domeniul sanitar, culminând cu seminarul Sindicatele din sectorul sanitar în U.E.; către un model integral, desfăşurat la Olăneşti în perioada 11-14.IV. 2008, din partea sindicatelor federaţiei fiind prezenţi 30 de reprezentanţi ai sindicatelor implicaţi în mod activ în dialogul social la nivelul unităţilor iar de partea europeană fiind prezenţi câte un lector din cele trei state (Femke Beumer din Belgia, Tom Robson din Marea Britanie şi Leon Vincken din Loanda). Bugetul proiectului a fost de 12.000 euro (10.000 euro fiind asiguraţi de EUROFEDOP pe finanţare EZA), alocat atât organizării seminarului cât şi deplasărilor delegaţilor români la activităţile organizate de EUROFEDOP.
Detalii cursuri
Cursuri Tehnologia Informatiei
Prima sesiune a cursului va fi organizată la Galați în perioadele 9-11 aprilie și 16-18 aprilie.
